Știri

Program de screening pentru cancerul colorectal. 1500 de bucureşteni vor beneficia de teste gratuite

Începând cu 16 septembrie, 1500 de bucureşteni, cu vârste de peste 55 de ani, vor beneficia de teste FIT gratuite, în cadrul programului de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”.
11 Septembrie 2019
Știri
11 Septembrie 2019

Program de screening pentru cancerul colorectal. 1500 de bucureşteni vor beneficia de teste gratuite

Începând cu 16 septembrie, 1500 de bucureşteni, cu vârste de peste 55 de ani, vor beneficia de teste FIT gratuite, în cadrul programului de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”.

Beneficiarii vor efectua testele FIT în baza unor vouchere, iar probele vor fi duse către laboratoarele specializate din cadrul Centrului Medical Neolife. In eventualitatea apariţiei unei suspiciuni, persoanele vor fi direcţionate către medicii specialişti în vederea efectuării unei endoscopii sau colonoscopii şi a analizelor anatomopatologice. Tot acest parcurs este oferit cu titlu gratuit, costurile necesare derulării programului fiind suportate integral de către instituţiile partenere.

Înscrieri la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti

 „Este un proiect foarte necesar. Ne dorim ca prin acest program să completăm seria de activităţi medicale pe care am început-o în urmă cu un an. Înscrierile vor începe luni, 16 septembrie, începând cu ora 9,00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al centrului din strada Ion Filitti nr. 8, sector 3, Bucureşti. (...) Cele 1.500 de teste sunt un prim pas”, a explicat Alexandra Dobre, directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, partener al programului de screening.

6.000 de români au murit, în 2018, din cauza cancerului colorectal

În 2018, au fost înregistrate 80.000 de cazuri de cancer în România, conform datelor Global Cancer Observatory, şi peste 50.000 de decese. Cancerul colorectal ocupă locul doi în ceea ce priveşte incidenţa şi mortalitatea, cu 11.000 de pacienţi, în 2018, dintre care peste 6.000 au decedat din cauza acestui tip de cancer.

„Un studiu realizat de colegii de la Universitatea din Cluj, în 2012, arată faptul că mortalitatea prin cancerul de colon şi rect este într-o creştere continuă, din 1995 încoace. În 1995, mortalitatea prin cancerul de colon a fost de 4.65 la suta de mii, iar în 2012 mortalitatea a ajuns la 18.2 cazuri la 100 de mii. Din acest punct de vedere, ne plasăm în rândul ţărilor care înregistrează o creştere continuă a incidenţei, dar şi o creştere continuă a mortalităţii. Or în lumea civilizată, chiar dacă, din cauza schimbării obiceiurilor alimentare, incidenţa cancerului colorectal a crescut, în aceste ţări mortalitatea a scăzut. Tocmai pentru că s-au instituit programe eficiente de screening şi de depistare precoce a acestui tip de cancer”, a explicat dr. Victor Stoica, medic gastroenterolog.

„Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă” este printe primele campanii de screening pentru cancerul colorectal, din România. Depistat în stadii incipiente, cancerul colorectal are o rată de supravieţuire de peste 90%, însă descoperit într-un stagiu avansat, rata de supravieţuire scade la 20%.

 

cancer colorectalprogram screeninggastroenterologie
Te-ar mai putea interesa
Știri

Colangiopancreatografie endoscopică retrogradă, la Spitalul Județean Arad

Florentina Ionescu
...

Comunicate de presă

Institutul Clinic Fundeni implementează programul de screening pentru boli hepatice cronice

Institutul Clinic Fundeni, în calitate de beneficiar, va implementa pe o durată de 40 de luni, în perioada 30.04.2024 - 30.08.2027 proiectul „LIVE(RO)3 Plan Strategic Integrat: Dezvoltare, Monitorizare şi Control al Calităţii în Screeningul...

Comunicate de presă

SUUMC şi COPAC au lansat un ghid de prevenţie pentru cancerul colorectal

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) au lansat un ghid de prevenţie pentru cancerul colorectal. Materialul este adresat pacienţilor de...