Dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), se află la sfârșitul celui de-al doilea mandat și ultimul, după cum prevede regulamentul SNMF, alegerile pentru conducerea societății urmând să fie organizate în luna octombrie. După ani plini de încercări pentru medicii de familie, încă declară că își iubește profesia.

Povestim săptămâna aceasta cu dumneaei despre criza aprovizionării cu vaccinuri, lipsa cadrelor medicale din mediul rural și dificultățile cu care se confruntă sistemul medical din România.

MedicHub: S-a rezolvat criza aprovizionării cu vaccinuri prin Programul Național?

Dr. Rodica Tănăsescu: Eu cred că problema vaccinurilor trebuie abordată integral. Sinceră să fiu, nu mă interesează dacă într-un anumit moment există un anumit vaccin. Populația română ar trebui să beneficieze de vaccinurile prevăzute în întreg Programul Național de Imunizări în orice perioadă a anului, în orice zi, în orice cătun, permanent, așa cum scrie la carte.

Așa că faptul că săptămâna aceasta sunt vaccinuri și săptămâna trecută nu au fost și luna viitoare iarăși nu vor fi, nu însemnă decât că s-a rezolvat o situație de criză punctual. Așadar, vaccinarea este o problemă foarte serioasă, este o problemă de strategie în sănătate, o problema de sănătate publică care a devenit o problemă stringentă în peisajul sănătății românești. Din păcate, s-au pierdut vieți, iar această nenorocire trebuie să fie o învățătură pentru viitor.

Amatorismul nu are ce căuta în sănătate, în general, și în problema vaccinării, în special. Vaccinurile nu se produc de azi pe mâine. Procesul tehnologic al producției vaccinurilor este extrem de complex și durează foarte mult. Așadar, producătorii de vaccinuri își plănuiesc producția de vaccin pe comenzi făcute dinainte. În România, se poate estima cam câți nou-născuți vor fi, cam câte persoane vor trebui să primească vaccin și ar trebui să existe un stoc pentru întreaga schemă de vaccinare pe cel puțin un an.

De altfel, legea vaccinării a intenționat și intenționează să asigure acest stoc de vaccinuri. Deocamdată, este numai o speranță de viitor (...) Aceste bâlbe și aceste situații de aprovizionare incompletă si discontinuă, care durează de ani și ani, trebuie să se sfârșească. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția că România se află oarecum pe lista neagră și avem un procent de acoperire vaccinală absolut insuficient pentru multe dintre vaccinuri.

O problemă neglijată este și aceea a distribuirii vaccinurilor, cu garantarea lanțului de frig de către DSP-uri către fiecare vaccinator din România.

Nu pot să omit faptul că avem o schemă incompletă, că de ani de zile se așteaptă introducerea unor vaccinuri valoroase, prezente în majoritatea schemelor de vaccinare europene (pneumococic, HPV, rotavirus).

Să fie clar : responsabilitatea medicilor este strict legată de consultație, consiliere, procedură de vaccinare, urmărirea post-vaccinare, raportare într-un sistem informatic prietenos.

Atât!

Responsabilitatea pentru asumarea schemei de vaccinare, realizării PNI, aprovizionarea cu dozele necesare, distribuirea vaccinurilor, gestionarea, centralizarea datelor aparțin Ministerului Sănătății, cu ajutorul DSP-urilor din subordine.

Nu vreau să omit vaccinul gripal, nici pe cel pentru tetanos. Sunt importante pentru o bună parte din populație. Pentru cel gripal, în general, vin doze extrem de puține, vin foarte târziu, practic se minimalizează importanța acestei vaccinari.

Vaccinul tetanic este acum foarte scump, trebuie plătit de cabinete și spitale, ceea ce face ca în realitate să lipsească frecvent.

Care credeți că este cauza acestei crize a vaccinurilor?

Ca să fim sinceri, această „criză a vaccinurilor” este una cronică. Pare contradictoriu ce spun, dar acesta este adevărul. Permanent, în ultimii ani, au fost perioade în care în anumite zone, anumite vaccinuri nu s-au găsit, nu au fost în cantitate suficientă, s-au dat târziu sau discontinuu.

Se peticește în funcție de nevoile urgente. E necesar, dar în nici un caz suficient.

Vaccinurile reprezintă o problemă care necesită legi clare, logice, coerente și stabile în timp. Nu este singurul subiect care ne preocupă, dar este una dintre problemele care trebuie rezolvate de profesioniști responsabili.

Ne-ar putea ajuta salvarea Institutului Cantacuzino să trecem peste această criză a vaccinurilor?

Este o abordare emoțională firească, nu imposibilă, dar eu cred că este improbabilă. Și eu mi-aș dori ca Institutul Cantacuzino să poată să ne ajute. Deocamdată, în stadiul actual nu se pune problema pentru că oricum Institutul Cantacuzino a furnizat numai o mică parte din schema națională de vaccinări. Oricum, Institutul ar trebui retehnologizat absolut complet și făcute investiții serioase.  Lucrurile nu se pot rezolva de azi pe mâine. Deși, ca român, îmi doresc ca țara noastră să aibă un producător bun de vaccinuri și, de altfel, ar fi și un aspect de importantă strategie națională pentru viitor.

Cât de acută este lipsa medicilor de familie în mediul rural?

În majoritatea județelor din România, media de vârstă a medicilor de familie depășește 52-55 de ani. Există și un număr important de medici care au depășit 65 de ani și nu pot fi înlocuiți pentru că nu avem cu cine să îi înlocuim. Există zone deficitare.

Nu este o situație unică. În toată Europa, în țări bogate și cu sisteme medicale stabile, există regiuni rurale și izolate care duc lipsă de medici de toate felurile, inclusiv de medici de familie. Vorbim despre așa numita deșertificare rurală. De accea, oferta Occidentului către doctorii români este atât de mare. Pleacă tot mai mulți, atrași de respectul social acordat medicilor, de posibilitatea de a-și face meseria așa cum trebuie, de plata de 5-10 ori mai bună. Cu mândrie pot să spun că marea majoritate se descurcă excelent în a-și face profesia în țări unde standardele sunt ridicate.

Avem aproape 600 de localități care nu au medic de familie. Ca să punem lucrurile în perspectivă, acei pacienți nu sunt fără medic. Ei sunt înscriși la medicii din localitățile apropiate. Deci, ei au acces la servicii medicale, dar, sigur, nu este accesul ideal. Dar nu au altă soluție.

Situația se va înrăutăți drastic în următorii ani. Peste 5 ani, vom avea probabil peste 1000 de localități fără medic...

Realitatea este că medicina de familie nu e atractivă în această perioadă. Cu atât mai puțin atractivă este plecarea în mediul rural, unde apar probleme legate de școlile copiilor, locul de muncă pentru soț/soție, naveta etc. etc. Majoritatea celor care, totuși, au rămas în țară își doresc să practice exclusiv în marile orașe. Și nu sunt încurajați să meargă în rural. Și aceasta este marea problemă. Dacă medicina de familie nu este atractivă, evident că nu se vor înscrie studenții la rezidențiat în medicina de familie decât dacă nu au altă variantă sau dacă vor să emigreze. Majoritatea medicilor de familie care au terminat de curând au emigrat sau s-au înscris la un al doilea rezidențiat pentru o altă specialitate mai ofertantă. Așa că, este absolut inutil să scoți mai multe locuri la rezidențiat pentru că acei medici nu vor practica în România medicina de familie și, din păcate, numărul tinerilor medici care s-au dus în mediul rural este extrem de mic.

De fapt, în general, nu este încurajată practica medicinei de familie.

În plus, așa cum am spus, medicii nu sunt încurajați să rămână în mediile rurale. Sporurile pe care le primesc pentru aceste zone rurale sau izolate sunt, în general, mici, iar comunitățile locale, în proporție de 90%, nu se implică să sprijine medicul care ar sta acolo, Ministerul Sănătății (cel care face politici de sănătate!) nu oferă sprijin medicilor din rural.

Nu știu ce se va întâmpla pe viitor și, cred eu, că a trata efectul și nu cauza nu va duce la nimic bun. Cauza este simplă și o repet: medicina de familie nu este atractivă pentru că este o practică medicală grea în care nu ai foarte multe instrumente de a-ți practica meseria, nu ai dotări suficiente, nu ești sprijinit de legislație ca să îți poți practica meseria cu adevărat. Partea financiară nu este nici ea tentantă. Din contră, ultimii ani au creat o prăpastie în interiorul sistemului public de sănătate între medicina de familie și medicina bugetară.

Cum ar trebui privit sistemul medical în ansamblul său?

Tot sistemul medical ar trebui revizuit, punând medicina de familie pe primul plan (rețea strategică!), apoi ambulatorul de specialitate, iar spitalul trebuie rezervat cazurilor care într-adevăr necesită spitalizare.

Încă există un procent nefiresc de mare de internări pentru investigații banale, pentru „un control de rutină”, pentru o scrisoare medicală...

Și cum am putea trata cauza acestei probleme?

Așa cum s-a întâmplat în țările care au înțeles importanța asistenței medicale primare. Până la urmă, medicina de familie este medicina la care au acces toți pacienții țării. În zonele rurale, serviciile oferite de medicul de familie sunt sigurele pe care pacienții le primesc și, de asemenea, medicina de familie este poarta de intrare în sistemul medical (gate keeper!).

Dacă se înțeleg aceste lucruri, dacă vor fi apți să ducă lucrurile la bun sfârșit, se va face ceva. Din păcate, nu s-a înțeles de foartă multă vreme acest aspect, decât în afirmații formale, neurmate de nici o acțiune reală. Așa cum este și „Strategia Națională de Sănătate”, neaplicată de ani și ani.

Dacă medicina de familie ar fi atractivă, prin sprijinirea practicării independente a profesiei, prin dotarea cabinetelor, prin reducerea sarcinilor birocratice insuportabile, printr-o legislație care să le permită medicilor să își facă meseria conform curiculei lor, dacă vor fi încurajați cei care practică în rural și dacă finanțarea asistenței medicale primare ar fi similară, ca procent, cu sistemele europene, lucrurile ar putea să se schimbe în câțiva ani.

Practica independentă a medicului de familie este extrem importantă. Dă-i voie medicului să își facă meseria, să își poată sprijini pacienții, încurajează-l să-și dezvolte gama serviciilor oferite. Acest lucru creează cele mai multe nemulțumiri pentru că nimic nu poate fi mai supărător pentru un medic decât să îi spună pacientului său „Nu pot, n-am voie, nu-mi dă voie contractul. Aș știi, aș vrea, dar nu pot”.

Cum comentați aspectul din legea salarizării care îi impune medicului de familie să ofere un salariu obligatoriu angajaților săi?

Până la urmă legislația nu este foarte clară. Nu este neapărat o obligativitate legată de lege pentru că nu este foarte clar specificat în legea salarizării, dar este o obligativitate implicită.

Dacă nu poți să asiguri personalului tău angajat un salariu cât de cât apropiat de cel din spitale, personalul medical mediu va migra către zona bugetară unde sunt mult mai bine plătiți.

Noi avem nevoie de personal medical si nemedical, pentru că, altfel, nu putem avea o practică medicală de calitate. Din contră, visăm să putem avea, pe lângă asistenta noastră, și un registrator medical sau să putem avea, măcar împreună cu alți colegi, încă o asistentă care să se ocupe de educație, de informarea pacienților, de monitorizarea pacienților cronici. Noi avem personal foarte puțin și aici este o problemă care generează nemulțumiri.

Dr. Cătălin Petrencic preciza în scrisoarea dumnealui către Președintele României că, dacă s-ar implementa această obligativitate a salariului pentru asistenții medicali, s-ar putea ajunge chiar la închiderea cabinetelor și desființarea specializării de medicină de familie. Cum comentați?

Din păcate, dacă specialitatea devine tot mai neatractivă, dacă nu îți poți plăti personalul, ca orice mică firmă care nu își poate acoperi cheltuielile... trebuie să se închidă.

Deci nu vi se pare o exagerare afirmația doctorului Petrencic?

Nu este o exagerare. Pentru că, până la urmă, aceste cabinete trebuie să își acopere cheltuielile și ele sunt foarte mari. Încep cu chirii, redevențe, lumină, căldură, salarii pentru personal, taxe și impozite, contabilitate și până la materiale sanitare, medicamente, dotări, logistică IT, renovări etc. Până la urmă, cabinetele nu pot râmâne la nivelul secolulului XVIII.

Dacă nu se înțelege acest lucru, practic, medicina de familie s-ar desființa ca specialitate și ar ajunge numai un serviciu de triaj. Ceea ce ar distruge singura rețea strategică din sistemul medical, ar crește foarte mult costurile și ar crea foarte multă suferință pentru oamenii de rând.

Ce notă de la 1 la 10 ați da sistemului medical din România și de ce?

Am să pornesc cu un adevăr pe plan mondial: nici un sistem medical din lume nu este de nota 10. Acest lucru se întâmplă pentru că noutățile în medicină se succed rapid și toate aceste noutăți costă foarte mult. Pe de altă parte, populația globului îmbătrânește. În toată Europa, avem o populație îmbătrânită și chinuită de boli cronice. România este o țară cu populație a cărei medie de vârstă crește de la an la an și extrem de împovărată de boli cronice, cu un stil de viață și de muncă cu nenumărate riscuri, adesea lipsită de educația medicală esențială și cu o putere economică mică.

Toți acești factori obiectivi duc la creșterea costurilor, la disfuncționalități, iar acest sistem medical ar putea obține cu greu nota 9 sau 10.

Din păcate, suntem încă departe și de nota 8. Incoerența, instabilitatea legislativă, lipsa de viziune integrală asupra sănătății oamenilor, toate agravează lucrurile.  Sistemul medical românesc funcționează, cât de cât rezonabil, în proporție de 90%, datorită efortului medicilor și al cadrelor medicale. Și nu mă refer numai la medicii de familie, ci la tot ce înseamnă specialist în sănătat. Datorită lor nu s-a prăbușit sistemul.

Sistemul medical românesc este de nota 6.

Doriți să transmiteți un mesaj medicilor, cititori ai platformei MedicHub?

Medicina de familie este o specialitate care trebuie valorizată așa cum este și în țările europene cu sisteme medicale stabile și performante. Cu ajutorul nostru, starea sănătății populației poate fi mai bună. O mai bună colaborare cu colegii din alte specialități poate să crească nota 6 măcar către nota 8. Pentru că, așa cum am spus, la 9-10 este greu de ajuns.

Împreună putem face lucruri, dacă există o colaborare corectă între colegii din toate specialitățile și dacă tot ce înseamnă profesionist în Sănătate va forța sistemul medical și decidenții din acest sistem să adopte o strategie cu adevarat coerentă si corectă în favoarea pacienților.

Cred că a trecut de mult vremea vorbelor, că a trecut de mult vremea în care fiecare era preocupat strict de zona lui de activitate. Dacă nu vom depași tradiționalul egocentrism al profesioniștilor din sănătate, riscurile sunt enorme pentru noi toți, medici și pacienți deopotrivă.