Importanţa cunoaşterii informaţiilor nutriţionale ale produselor comercializate în unităţile de alimentaţie publică din Uniunea Europeană

Introducere

Legislaţia Uniunii Europene (UE) impune pentru produsele alimentare preambalate care sunt comercializate în statele membre UE să poarte o etichetă care să informeze consumatorii despre conţinutul în nutrienţi şi despre valoarea energetică, aşa-numita declaraţie nutriţională. Conform Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor despre produsele alimentare, informaţiile de pe etichetele produselor alimentare trebuie să fie exacte, vizibile şi uşor de înţeles, să nu inducă în eroare şi să nu poată fi şterse⁽¹⁾.

În lipsa unei etichetări corecte, cumpărătorul poate face alegeri care nu sunt în concordanţă cu dorinţele sau cu nevoile sale, poate prepara sau păstra în mod greşit produsul şi chiar poate suferi efecte negative în urma consumării produsului (alergii, intoleranţe, boli metabolice, edeme, hipertensiune arterială etc.). În special, alimentele cu conţinut ridicat de zahăr, ­grăsimi şi sare au fost considerate drept factori importanţi pentru promovarea bolilor asociate cu creşterea în greutate. De multe ori, citirea scrisului de pe etichetă este considerată dificilă de către consumator, din cauza dimensiunii mici a textului şi a modalităţii de prezentare a informaţiei (enumerare, termeni dificil de înţeles, informaţii nestructurate). Multe informaţii sunt considerate confuze. Termenul de expirare este cel mai des verificat aspect de pe eticheta alimentară, urmat de lista ingredientelor şi de valoarea energetică. O bună parte dintre consumatori aleg un produs alimentar în funcţie de preţ.

Consumatorii mai ţin cont şi de aspectul etichetei, ţara de origine a acestuia, sistemul Nutri-Score, valoarea energetică, brandul sau cantitatea. Există anumite categorii de produse alimentare a căror etichetă este citită rar sau deloc (băuturi alcoolice, ape minerale, produse făinoase, mălai). Eticheta alimentară este citită cel mai des pentru produsele lactate şi pentru ouă. Mulţi consumatori prezintă neîncredere în informaţiile menţionate pe etichetă, cu precădere în cazul informaţiilor privind unele beneficii pentru sănătate aduse de către aceste alimente. Puţine E-uri sunt identificate dacă sunt prezentate doar cu denumirea acestora, nemenţionând şi numărul acestora (de exemplu, 5-ribonucleotide disodice, fără a se menţiona E635). Deşi producătorii trebuie să declare aditivii folosiţi (E-urile), lipsa literei „E” nu înseamnă că aceste produse nu conţin aditivi. Aşadar, trebuie acordată atenţie denumirilor chimice din lista ingredientelor de pe ambalaj^(2-6).

Astfel, pe zi ce trece, eticheta unui produs alimentar devine din ce în ce mai complexă. Specialiştii în domeniu, precum inginerii tehnologi, juriştii sau medicii, caută să aducă la cunoştinţa consumatorilor fiecare noutate în domeniu. Tehnologiile din ce în ce mai moderne de preparare şi de ambalare, prezenţa informaţiilor despre aditivi, ingrediente alergene, nutrienţi, toate sunt reglementate de regulamentul menţionat, la care se adaugă noi regulamente, ordine şi norme, menite să ofere toate informaţiile necesare unei alegeri în deplină cunoştinţă^(7,8).

Informaţiile furnizate prin etichetare, marcare sau ambalare trebuie să respecte prevederile legale. În acest moment, în România, etichetarea nutriţională a devenit obligatorie de la 13 decembrie 2016 şi se face în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1169/2011.

Forme de prezentare a declaraţiei nutriţionale

Cantitatea Zilnică Estimată (CZE) – Guideline Daily Amount (GDA)

Cantitatea Zilnică Estimată dintr-un nutrient, evidenţiată pe etichetă, a început iniţial în 1998, ca o colaborare între guvernul britanic, industria alimentară şi organizaţiile de consumatori. Procesul a fost supravegheat de Institute of Grocery Distribution din Marea Britanie.

Pentru a-i ajuta pe consumatori să înţeleagă informaţiile nutriţionale furnizate pe etichetele alimentare, etichetele CZE traduc ştiinţa în informaţii prietenoase pentru consumatori, oferind ghiduri privind pachetul care ajută consumatorii să pună informaţiile nutriţionale pe care le citesc pe o etichetă alimentară în contextul dietei generale, conform Ghidului Cantităţii Zilnice (GDA)⁽⁹⁾.

Cantităţile zilnice estimate sunt date orientative pentru adulţi sănătoşi cu privire la cantitatea aproximativă de calorii, grăsimi, grăsimi saturate, zaharuri totale şi sodiu/sare. Etichetele CZE au procentajul de valoare zilnică per porţie şi cantitatea per porţie din aceste categorii. CZE-urile de pe faţa ambalajelor (FOP) trebuie să aibă cel puţin valoarea energetică, în timp ce CZE-urile din pachet (BOP) trebuie să enumere cel puţin aceşti cinci nutrienţi-cheie: energie, grăsimi, saturaţi, zahăr şi sare (figura 1).

 O versiune modificată a sistemului GDA a fost adoptată de industria alimentară şi a băuturilor din Australia în 2006 şi denumită „Daily Intake Guide”. În 2009, analiza originală a sistemului GDA a fost adoptată ca standard de industrie în Uniunea Europeană, iar în 2012, o variantă a fost adoptată în SUA şi denumită „Facts Up Front”.

De la introducerea în industria alimentară au existat controverse cu privire la ceea ce arată efectiv CZE-urile. De exemplu, calcularea unui consum de referinţă (CR) personal depinde de înălţimea, greutatea, cantitatea activităţii zilnice şi vârsta unei persoane. Când calculează CZE, CIAA (Confederaţia Industriilor Agroalimentare a Uniunii Europene) foloseşte aportul caloric mediu necesar pentru femei, deoarece acest lucru se potriveşte cel mai bine nevoilor majorităţii populaţiei⁽¹¹⁾. Femeile au nevoie, în medie, de 1 800-2 200 kcal/zi, în timp ce copiii au nevoie de 1 500-2 000 kcal/zi, iar bărbaţii, de 2 200‑2 700 kcal/zi. În martie 2009, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi-a publicat avizul privind nivelurile de aport pentru Europa.

Nutrition Facts

În America, Food and Drug Administration (FDA) a stabilit anumite modificări necesare la etichetarea nutriţională bazate pe informaţii ştiinţifice actualizate, pe noi cercetări în domeniul nutriţiei şi pe contribuţii din partea publicului. Designul actualizat permite alegeri informate despre alimente care să contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase pe toată durata vieţii (figura 2).

Cea mai semnificativă caracteristică include o etichetă cu două coloane pentru alimentele care pot fi consumate în mod rezonabil deodată. O coloană enumeră datele nutriţionale legate de o singură porţie, în timp ce cealaltă se bazează pe conţinutul întregului pachet. Ca urmare, FDA spune că dimensiunile per porţie vor reflecta ceea ce oamenii mănâncă şi beau, mai degrabă decât o recomandare despre ce să consume.

Noua etichetă privind elementele nutriţionale include, de asemenea, introducerea unei noi categorii, denumită „zaharuri adăugate”, care se referă la zaharuri care sunt adăugate în timpul procesării alimentelor. Acestea pot include, dar nu se limitează la siropuri, tipuri de zaharuri reale, precum şi miere şi chiar sucuri de fructe.

 Siga

Siga reprezintă un sistem nou, care urmăreşte să promoveze produsele alimentare de calitate, să ofere accesul consumatorilor la o ofertă de produse mai puţin procesate. Prin acest sistem de etichetare se încearcă să se recomande limitarea consumului produselor ultraprelucrate, cu multe ingrediente, care marchează ultratransformarea (figura 3). Aceste produse alimentare sunt în general dezechilibrate, fiind hipercalorice şi slab nutritive.

Cele cu scoruri mai mici pot indica produse procesate fără să conţină un marker de ultratransformare, deoarece conţin zahăr, grăsime sau sare în cantităţi rezonabile (figura 4).

Choices Criteria

Programul Choices Criteria constă dintr-un model de profil de nutrienţi cu criterii specifice grupului de produse pentru a identifica cea mai „sănătoasă” opţiune din fiecare categorie de alimente. Aceste criterii iau în considerare nivelul produsului de acizi graşi saturaţi şi trans, de zahăr, sare şi fibre alimentare. Criteriile, bazate pe orientările dietetice internaţionale, sunt stabilite şi revizuite periodic de către un comitet ştiinţific internaţional independent.

Choices Criteria, în colaborare cu companiile care au decis să adopte acest sistem, doreşte să ajute consumatorul în facilitarea alegerii prin indicarea produselor alimentare mai sănătoase cu un logo frontal pozitiv (figura 5), să stimuleze industria pentru îmbunătăţirea produselor şi să contribuie la educarea consumatorilor. Choices Criteria urmăreşte să contribuie la reducerea bolilor netransmisibile şi a malnutriţiei prin reducerea consumului grăsimilor saturate, a zahărului şi a sării.

 Nutri-Score

Utilizarea etichetei Nutri-Score a început în Franţa. După Franţa, mai multe ţări europene au început să utilizeze acest sistem de etichetare: Belgia, Elveţia, Germania şi Ţările de Jos. Eticheta a fost înregistrată ca marcă în Europa, aşa că ea poate fi utilizată pe întreg teritoriul.

Nutri-Score reprezintă o etichetă nutriţională care utilizează o scară de coduri în cinci culori, de la verde-închis la portocaliu-închis, asociată cu litere de la A la E (figura 6). Verde-închis şi litera A corespund produselor alimentare cu cea mai bună valoare nutritivă, iar portocaliu-închis cu litera E corespund produselor alimentare cu cea mai scăzută valoare nutritivă. Produsele marcate prin culoarea verde (A, B) trebuie consumate des datorită valorii ­nutritive, cele marcate cu galben (C) ar trebui consumate cu moderaţie, iar cele marcate cu portocaliu-închis sau roşu (D, E) trebuie consumate în cantitate mică şi cu frecvenţă redusă, deoarece au un conţinut mare în grăsimi saturate, zaharuri şi sare.

 Metoda bazată pe notarea nutriţională a fost dezvoltată de Agenţia Britanică de Standarde Alimentare şi este cunoscută sub numele de „scorul FSA”. Acest scor, de la ‑15 la 40, permite evaluarea calităţii nutriţionale globale a alimentelor. Raportat la 100 g de produs (sau 100 mL), acesta include factori nefavorabili, cum ar fi calorii (kcal), acizi graşi saturaţi (g), zaharuri (g) şi sodiu (mg), şi factori favorabili, cum ar fi proteine (g), fibre (g), şi fructe, legume, leguminoase, nuci şi uleiuri de măsline, nuci şi rapiţă (compoziţia în procente; %)^(11-14).

Sistemul Nutri-Score îşi propune să sprijine autorităţile pentru a informa consumatorul la momentul achiziţiei şi despre aspectul nutriţional al produsului alimentar, să încurajeze/stimuleze producătorii pentru îmbunătăţirea calităţii nutriţionale a produselor, precum şi facilitarea sfaturilor profesionale de nutriţie.

De asemenea, are ca obiectiv să ajute consumatorul în: clasificarea calităţii nutriţionale a alimentelor aparţinând diferitelor categorii (de exemplu, biscuiţi/produse lactate/băuturi etc.), compararea calităţii nutriţionale a alimentelor aparţinând aceleiaşi categorii (de exemplu, cereale pentru micul dejun), compararea calităţii nutriţionale a aceluiaşi aliment oferit de diferiţi producători/diferite branduri (de exemplu, cereale umplute).

Este considerat un sistem mai complex, întrucât pentru calcularea scorului ţine cont şi de cantitatea de acizi graşi trans, de fibre şi de cantitatea de legume/fructe din produs.

Pentru a putea obţine un scor cât mai bun (apropiat de A), unii producători refac reţeta produsului urmărind anumite obiective: reducerea adaosului de sare, a conţinutului de acizi graşi saturaţi, creşterea cantităţii de fibre, de multe ori acestea realizându-se chiar prin înlocuirea unor ingrediente cu altele de o calitate superioară.

NutrInform Battery

Este o alternativă de etichetare apărută şi acceptată în Italia pentru etichetarea nutriţională suplimentară.

 Italia a respins Nutri-Score şi a conceput şi promovează un sistem propriu de etichetare, numit NutrInform Battery, întrucât abordează alimentele ca surse de energie, ca serie de baterii pe care consumatorul le foloseşte pentru a obţine energia zilnică (figura 7).

Se consideră că NutrInform Battery ajută consumatorii să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi nu discriminează niciun produs alimentar, precum Nutri-Score.

Declaraţia nutriţională obligatorie în România

Eticheta nutriţională de pe ambalajele produselor alimentare comercializate pe piaţa românească conţine o serie de date care ajută consumatorul să se informeze cu privire la valoarea energetică şi conţinutul în nutrienţi (figura 8).

 În lista ingredientelor, denumirea alergenilor este pusă în evidenţă printr-un set de caracteristici grafice care o diferenţiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond (figura 9).

 În cazurile în care produsele alimentare necesită condiţii speciale de păstrare şi/sau utilizare, aceste condiţii sunt indicate (figura 10). Pentru a permite păstrarea sau utilizarea corespunzătoare a produselor alimentare după deschiderea ambalajului, se precizează condiţiile de păstrare şi/sau termenul limită de consum, când este cazul.
 

La nivelul ţării noastre, în 2003 a fost înfiinţată o organizaţie cu scopul protecţiei consumatorului, Asociaţia InfoCons⁽¹⁵⁾. Obiectivele principale ale organizaţiei sunt îndreptate spre informarea corectă a consumatorului despre calitatea produselor pe care le achiziţionează de la agenţii economici, de a ajuta consumatorul să evite achiziţionarea produselor contrafăcute sau care le pot pune în pericol sănătatea. Organizaţia şi-a propus să înfiinţeze centre locale pe întreg teritoriul României pentru consilierea şi informarea corectă a consumatorilor, precum şi pentru supravegherea implementării prevederilor legislative în domeniul comerţului cu amănuntul. În scopul informării corecte a consumatorului, Asociaţia InfoCons a dezvoltat o aplicaţie care poate fi descărcată pe telefon, cu ajutorul căreia se poate scana codul de bare al produsului pe care dorim să-l achiziţionăm şi se pot obţine informaţii valoroase despre produsul respectiv⁽¹⁶⁾. Un exemplu de produs alimentar scanat cu aplicaţia InfoCons (figura 11): brioşe cu cacao cu bucăţele de ciocolată, produs alimentar procesat pentru care eticheta menţionează doar denumirile chimice ale aditivilor. Rezultatele scanării cu aplicaţia InfoCons oferă multe informaţii despre aditivii din compoziţia produsului alimentar şi despre prezenţa alergenilor. De asemenea, se poate observa şi un avertisment în ceea ce priveşte cantitatea de zahăr conţinută în 100 de grame de produs.

Etichetele nutriţionale inteligente

Etichetele nutriţionale inteligente sunt acele etichete care utilizează o serie de indicatori specifici capabili să indice starea calitativă a produselor alimentare, indicatori care sunt legaţi de modificări fizice sau chimice care pot apărea într-un anumit produs, cum ar fi modificări ale consistenţei alimentelor (de ­exemplu, subţierea sau îngroşarea sosurilor), ale culorii alimentelor (de exemplu, schimbările de culoare din cauza reacţiilor de oxidare), precum şi cele legate de aroma şi mirosul alimentelor (de exemplu, râncezirea datorată variaţiilor pH-ului). Detectarea unor astfel de indicatori poate reduce în mod eficient riscurile legate de consumul de alimente nesigure, limitând, în consecinţă, bolile de origine alimentară (figura 12). Tabelul 1 sintetizează principalii indicatori de calitate şi siguranţă a alimentelor şi aplicaţiile acestora în monitorizarea în timp real a calităţii unor produse alimentare^(7,17).

Piaţa de ambalare a alimentelor cu etichete nutriţionale inteligente este în creştere rapidă, dar astfel de sisteme sunt încă puţin aplicate, din cauza costurilor ridicate. În acest sens, evoluţiile recente în chimie, microelectronică, ştiinţa materialelor, inginerie, biotehnologie şi nanotehnologie pot ajuta la proiectarea şi fabricarea de soluţii de ambalare eficiente şi noi, potrivite pentru aplicaţii pe scară largă. De exemplu, sistemele optice de detectare a calităţii alimentelor bazate pe senzori colorimetrici prezintă un mare potenţial pentru a depăşi provocările actuale, inclusiv costul ridicat şi cerinţele de instrumente sofisticate.

O altă aplicabilitate a etichetelor inteligente este monitorizarea lanţului frigorific cu ajutorul unor cerneluri care sunt activate de schimbările de temperatură. Aceste cerneluri sunt conţinute de etichete, neintrând în contact direct cu alimentele şi îşi schimbă culoarea sau schimbă anumiţi marcatori de pe etichete când se înregistrează o depăşire cumulativă a temperaturii optime. Avantajul acestor etichete inteligente constă în faptul că fiecare pachet cu alimente poate fi urmărit şi identificat individual, în cazul în care temperatura optimă nu a fost menţinută. De asemenea, oferă posibilitatea unei simple verificări vizuale care permite identificarea zonelor problematice din lanţul frigorific. Acest tip de etichete inteligente atenţionează părţile implicate în transportul produselor pentru a avea mai multă grijă la respectarea lanţului rece pentru produsele respective (figura 13).

 Este esenţial de luat în considerare aspectul conform căruia ambalajul inteligent trebuie să fie durabil în ceea ce priveşte aplicarea, designul şi producţia. Acest lucru este vital nu numai pentru a îmbunătăţi gestionarea lanţului de aprovizionare cu alimente, ci şi pentru a reduce risipa globală de alimente şi poluarea mediului. Cu toate acestea, până în prezent, pentru dispozitivele inteligente, cum ar fi etichetele colorimetrice, optice şi în special pentru senzori, nu este încă stabilit un set de reguli în ceea ce priveşte reciclabilitatea. Scopul lor principal este de a îmbunătăţi durata de valabilitate a alimentelor, fiind la fel de ieftine şi funcţionale. Prin urmare, polimerii naturali bazaţi pe resurse regenerabile, cum ar fi celuloza şi chitosanul, pot reprezenta zone considerabile de inovare şi oportunităţi interesante pentru fabricarea ieftină, sigură şi durabilă a materialelor de ambalare inteligente ecologice.

Erori de etichetare

Erorile de etichetare pot fi datorate: omiterii unor informaţii în mod voit, necunoaşterii legislaţiei în domeniu sau a termenilor specifici, nerespectării prevederilor legale, prezenţei unor informaţii menite să atragă consumatorul.

Există numeroase discuţii pro şi contra aditivilor din produsele alimentare. Tocmai de aceea, în cazul unor produse fără aditivi, producătorii se grăbesc să menţioneze acest lucru pe ambalaj, dar de cele mai multe ori nu este necesar pentru categoria res­pectivă de produse. Astfel, au existat sancţiuni din partea autorităţilor când pe ambalajele legumelor/fructelor congelate au apărut menţiuni precum: FĂRĂ CONSERVANŢI/FĂRĂ COLORANŢI. Utilizarea acestor aditivi la procesarea legumelor/fructelor congelate nu este necesară şi, prin urmare, aceste menţiuni nu trebuie să apară pe etichetele/ambalajele lor. Aceste menţiuni se pot face doar în cazul produselor dintr-o categorie în care aceste clase de aditivi sunt prezente, iar produsul în cauză nu le conţine. Altfel, prezenţa unor astfel de afirmaţii este interpretată drept inducere în eroare a consumatorului.

Pateul de ficat trebuie să aibă un conţinut minim de ficat de 15%. La fabricarea pateului de ficat nu se admite utilizarea cărnii de porc sau de pasăre separate mecanic, a amidonului sau a amidonului modificat şi a proteinei de origine vegetală. Au existat însă cazuri în care producătorul a utilizat denumirea de „Pate de ficat”, iar în compoziţia produsului apărea amidonul.

În cazul produselor din carne crud-uscate, pe ambalaj trebuie să apară menţiunea „Produs crud-uscat”, care include şi procesul de afumare a produsului, dar nu întotdeauna sunt respectate prevederile legale. Există cazuri în care produsele sunt necorespunzătoare şi totuşi sunt oferite spre consum. Apa, grăsimile şi sarea prezintă un maxim până la care produsul este corespunzător, în timp ce proteinele trebuie să fie peste un minim stabilit pentru fiecare categorie, conform legislaţiei în vigoare.

Produsele care provin din produse congelate trebuie să aibă menţionat pe etichetă „produs din produs congelat/decongelat”. De multe ori, această eroare apare în cazul produselor din categoria de panificaţie, uneori omisiunea fiind şi intenţionată, pentru a da consumatorului ideea de produs proaspăt copt.

Pe sarea iodată trebuie menţionată concentraţia de iod, conform HG nr. 568/2002.

Au existat cazuri în care au apărut erori ca urmare a unor traduceri ale ingredientelor de către persoane care nu deţineau cunoştinţe tehnice în domeniul alimentar. Astfel, pe o etichetă de pâine a fost menţionată xilina, care este un anestezic, în locul unui ingredient al amelioratorului de făină, xilanază.

O altă eroare apărută frecvent este cea a unor denumiri care îi induc consumatorului ideea că produsul conţine doar un anumit tip de ingredient (fructe/carne/lapte), dar care, de fapt, conţine doar o anumită cantitate din ingredientul respectiv. Astfel, pe produs apare „Salam din carne de cerb”, dar acesta conţine, pe lângă carnea de cerb, şi carne de vită/carne de porc. Corect ar fi fost să se precizeze „Salam cu carne de cerb”. La brânza de capră, de foarte multe ori, producătorul încearcă aceeaşi inducere în eroare a consumatorului şi scrie „Brânză de capră”, dar, pe lângă laptele de capră, utilizează şi lapte de vacă. La gemurile de fructe al căror preţ este mai ridicat, producătorul scrie în denumire „Gem de vişine”, dar în produs apare şi piure de mere.

Toate aceste erori pot fi de multe ori intenţionate. Preţurile pentru ingrediente precum carnea de cerb, laptele de capră, vişine, zmeură, căpşuni fiind destul de mari, înlocuirea lor parţială cu ingrediente mai ieftine aduce un profit producătorului. Bineînţeles că eroarea este în folosul producătorului, dar în detrimentul consumatorului.

Concluzii

Pentru persoanele care suferă de diverse afecţiuni, precum diabet, obezitate, afecţiuni digestive, alergii, intoleranţe etc., este foarte important să citească toate informaţiile de pe eticheta produselor alimentare, pentru a alege un produs care să nu le dăuneze. Citirea cu atenţie a ingredientelor, inclusiv menţiunile despre alergenii din produs, şi cunoaşterea valorii nutritive sunt lucruri care nu ar trebui trecute cu vederea de nimeni, în special de cei cu diverse patologii.

Toate aceste sisteme de etichetare nutriţională au fost create pornind de la dorinţa de a veni în sprijinul siguranţei consumatorului. Alegerea produselor după citirea cu atenţie a informaţiilor de pe etichetă/ambalaj trebuie să devină un obicei, pentru a crea o dietă care să ofere organismului cât mai multe substanţe necesare dezvoltării sale armonioase şi cât mai puţine care să îi dăuneze.

Menţinerea unui echilibru constant în consumarea produselor în funcţie de nutrienţii conţinuţi şi cantităţile în care se găsesc în produsele alese ţinând cont şi de necesităţile energetice ale organismului ar putea fi un factor important în prevenirea multor afecţiuni precum obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, renale, digestive etc. De multe ori, consumăm produse la care nici nu ne-am putea gândi că în compoziţie pot conţine zahăr (de exemplu, muştarul) sau alte substanţe pe care trebuie să le consumăm limitat în anumite patologii. De asemenea, consumatorul trebuie să cunoască faptul că ingredientele de pe etichetă sunt enumerate în ordinea descrescătoare a cantităţii folosite. Cu cât lista de ingrediente este mai mare, cu atât produsul este mai procesat.

O etichetare cât mai complexă, conform legislaţiei în vigoare, dar şi completată de anumite metode suplimentare de etichetare nutriţională, de anumite reţete/sugestii în care se poate utiliza produsul, de anumite informaţii pentru explicitarea simbolurilor de reciclare, astfel încât să se poată proteja şi mediul înconjurător, este din ce în ce mai necesară.