Integrarea valorilor morale în sectorul medical este un subiect tot mai des amintit, dar poate nu suficient de dezbătut în cadru organizat. Forumul „Etica”, organizat de MedicHub săptămâna aceasta (26 septembrie), este un cadru important de dezbatere, un instrument de navigare al medicului prin toate aspectele legate de activitatea sa şi moralul, legalul şi cinstea cu care o duce la bun sfârşit zi de zi. Dan Zaharescu, preşedintele ARPIM (partener al evenimentului), vorbeşte, în exclusivitate pentru ziarul „Viaţa Medicală”, despre ceea ce înseamnă etica în relaţia producător şi distribuitor de medicamente – personal medical şi sistem sanitar.
Dan Zaharescu este directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), de la finele anului 2005. Din 2017, este şi preşedintele Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România. De profesie este inginer, din anul 1986. Vreme de zece ani a ocupat diverse funcţii de management în întreprinderi industriale. În următorii 23 de ani a fost consultant de afaceri şi director pentru companii farmaceutice internaţionale, dar şi pentru companii industriale. A condus numeroase proiecte în România şi pe plan internaţional, în special în ţări din Europa Centrală şi de Est.
~
În ce fel priveşte industria farma interacţiunea cu profesioniştii din domeniul medical?
Este nevoie ca toată lumea să înţeleagă foarte bine nevoia acestei interacţiuni. Ea rezidă din faptul că în România procesul de educaţie medicală continuă suferă foarte mult, iar accesul la informaţii este destul de dificil pentru profesionişti. În consecinţă, industria şi-a asumat rolul de a facilita acest proces de informare a profesioniştilor din sistemul sanitar cu privire la cele mai noi tehnici, tehnologii medicale şi medicamente.
Ce urmăreşte ea prin această facilitare?
Interesul pacientului, în primul rând. În clipa în care medicul ştie care sunt noutăţile medicale, el are o pârghie în plus pentru a ajuta pacientul şi a-l trata mai bine. Fără îndoială, interesul este mutual. În clipa în care medicul deţine aceste informaţii, el va prescrie acel medicament în interesul pacientului şi, automat, industria va beneficia de respectiva prescripţie. Este un circuit absolut normal, care se generează în mod natural.
Şi dacă medicul nu gândeşte în interesul pacientului şi prescrie un medicament de care acesta nu are nevoie?
Aici intrăm în zona de etică şi de moralitate. Industria descurajează genul acesta de atitudine. Dacă nu reuşim să construim o relaţie de încredere între medic şi pacient, nu vom avea o relaţie de încredere între industrie şi medic şi mai apoi între industrie şi pacient.
Cum încearcă industria să elimine situaţiile de genul acesta?
În ultimii 15-20 de ani, industria a devenit conştientă de riscurile generate de această imagine negativă şi s-a autoreglementat, în primul rând, prin modul în care interacţionează cu profesioniştii din sistemul sanitar. După aceea, a fost decisă transparentizarea transferurilor de valoare dintre industrie şi aceştia. Aici vorbim de modul în care se alocă sponsorizările şi de sumele care sunt donate ca sponsorizări pentru diverşi medici şi pentru organizarea sau participarea la diverse evenimente.
O reacţie în acest sens a venit şi din partea ministerului.
Da, a fost emis un Ordin de ministru care obligă toate companiile farmaceutice care sponsorizează medicii să declare aceste sponsorizări, dar, prin reciprocitate, şi medicii sunt obligaţi să le declare. Ele sunt publice pe site-ul Agenţiei Medicamentului. Suntem deja în al patrulea an, dacă nu mă înşel, de când există acest act normativ şi se realizează raportarea.
Pe de altă parte, cum faceţi ca aceste sponsorizări să nu fie suspectate ca fiind recompense?
Începând cu anul 2005, prin codurile de etică ale ARPIM, interzicem organizarea evenimentelor naţionale în locaţii de lux sau care pot fi considerate centre turistice de atracţie. De exemplu, nu organizăm evenimente în timpul iernii la Poiana Braşov sau în timpul verii la Mamaia, Constanţa ori Mangalia. Prin aceasta, am dorit, în primul rând, ca atunci când organizăm asemenea evenimente să putem asigura un cadru educaţional corespunzător şi mai puţin cadrul de amuzament şi de distracţie.
Pentru că tot a venit vorba de etică, sunteţi parteneri la Forumul Etica organizat de MedicHub săptămâna aceasta. Ce înseamnă pentru dvs. acest forum?
Fără îndoială, Forumul de etică din acest an vine în întâmpinarea nevoii de a comunica mai bine cu publicul medical pe tema codurilor de etică ale ARPIM şi a transferurilor de valoare între industria farmaceutică şi profesioniştii din sistemul sanitar. Din punctul nostru de vedere, al industriei, forumul este un important cadru de dezbatere a unor teme care sunt sensibile, dar şi importante pentru lumea medicală, reprezentanţi ai industriei şi pacienţi.
Sute de medicamente nu se mai regăsesc pe piaţa din România în ultimii ani. Care consideraţi că ar fi cauza acestor lipsuri?
În primul rând, politica de preţuri, care se bazează pe preţul minim european. În loc să fie un element de politică economică, preţul medicamentelor în România este un element de politică socială. Preţul minim european la medicamentele inovatoare, care sunt sub protecţia brevetelor, generează aşa-numitul comerţ paralel cu medicamente. Sunt medicamente fabricate în afara României, aduse aici la cel mai mic preţ din Uniunea Europeană, dar cum ele au un statut de mărfuri care circulă liber în spaţiul european, pot fi luate de la noi şi revândute pe pieţe unde preţurile sunt mult mai mari. Tot acest proces este perfect legal, se plătesc toate obligaţiile necesare, dar pacienţii români rămân fără medicamente şi adesea fără medicamente esenţiale.
Dar există reglementare: obligaţia de serviciu public a distribuitorilor şi a producătorilor.
Din păcate, autorităţile nu au reuşit niciodată să stabilească necesarul, care este cantitatea care reprezintă obligaţia de serviciu public pe fiecare medicament în parte. Şi atunci, tu, autoritate, nu poţi să îmi ceri mie, producător de medicamente, să asigur cantităţile respective, dacă nu ştii ce vrei să asigur. Fiecare distribuitor sau producător care pune pe piaţă un medicament este obligat să raporteze toate tranzacţiile din fiecare zi. Este un volum uriaş de date care se acumulează în sistemele de raportare ale autorităţilor, dar nimeni nu prelucrează aceste date astfel încât ele să devină informaţii şi atunci când un medicament este anunţat că nu se găseşte pe piaţă să se ştie care este nivelul stocurilor şi unde. Mai mult decât atât, pentru cei care nu respectă aceste prevederi legale nu există niciun fel de sancţiuni. Şi atunci, doar aproximativ jumătate din entităţile care ar trebui să raporteze o fac zilnic, ceea ce face ca informaţia să fie trunchiată şi nu poate să fie valorificată.
Mai există un factor care duce la lipsa medicamentelor – retragerea lor de pe piaţă.
Da, retragerea medicamentelor din considerente economice. Pe lângă preţul minim european, producătorii de medicamente mai plătesc o taxă, care astăzi este de 25% pe cifra de afaceri pe care o realizează în România. Se calculează trimestrial, în funcţie de consumul de medicamente. Practic, prin această taxă, producătorii de medicamente sunt obligaţi să acopere integral diferenţa dintre nevoia reală de medicamente a populaţiei şi un buget de medicamente stabilit arbitrar în urmă cu şapte-opt ani, de 1.515 milioane de lei pe trimestru. Începând din ultimul trimestru al anului trecut s-a făcut o corecţie cu rata inflaţiei şi s-au mai adăugat cinci procente la acest buget trimestrial, acesta devenind 1.595 de milioane de lei. Tot ce depăşeşte acest nivel este acoperit de producătorii de medicamente.
Şi care ar fi valoarea reală a necesarului de medicamente în România?
Ar fi cel puţin acest nivel de 1.595 de lei multiplicat cu 25%, undeva între 1.800 şi 1.900 de milioane de lei pe trimestru. Or, această taxă clawback corelată cu preţul minim european face ca preţul medicamentelor pe piaţa românească să nu mai fie sustenabil.
Are această taxă şi o latură etică?
O taxă clawback, până la urmă, în forma în care este în acest moment, este absolut imorală şi la un moment dat trebuie să înceteze. Statul român cere unor agenţi economici privaţi să îi suplinească funcţiile pe care el le are prin Constituţie, adică asigurarea sănătăţii cetăţenilor români. Această taxă a fost introdusă într-o perioadă de criză economică, bine înţeleasă de producătorii de medicamente, care au sprijinit statul român în perioada aceea. Dar avem deja şapte-opt ani de creştere economică, chiar semnificativă, iar producătorii de medicamente sunt obligaţi în continuare să acopere acest deficit.
Din punctul dvs. de vedere, cum ar fi corect să se procedeze?
Industria farmaceutică este deschisă să îşi asume riscul de a acoperi deficitul unui buget de medicamente anual, dar asta ar însemna să echilibrăm mai întâi bugetul de medicamente cu nevoia reală a pacienţilor români. Deci, statul să crească bugetul de medicamente la nivelul nevoii reale. În anul următor, industria farmaceutică va acoperi, prin taxa clawback, deficitul bugetului pentru medicamente, dar acela va fi de 3-5%, fiindcă aceea este creşterea naturală a nevoii de medicamente a pacienţilor români. În următorul an, statul va trebui să echilibreze din nou bugetul de medicamente, pentru că el reflectă nevoia reală a pacienţilor, şi tot aşa. Aceasta ar fi o soluţie etică şi corectă atât pentru agenţii economici, cât şi pentru pacienţii români.
Interviu realizat de Dan Dumitru Mihalache
