Sumar

EDITORIAL
• Frumoasa şi bestia din adâncul ei
ACTUALITATEA MEDICALĂ
• Zilele internaţionale ale moaşelor şi asistentelor medicale, celebrate de OMS
• Georgia are una dintre cele mai puternice legislaţii pentru controlul produselor de tutun
• Lista investigaţiilor diagnostice esenţiale − publicată pentru prima dată de OMS
CERCETARE CLINICĂ
• Evoluţia purpurelor trombocitopenice autoimune la copil
MEDICINĂ DE FAMILIE
• Reflectarea nevoilor populaţiei prin utilizarea serviciilor de sănătate – perspectiva medicilor de familie
GALENUS DICE
• Doctori buni de plată
PERSPECTIVĂ MANAGERIALĂ
• Resursele umane şi competenţele
BURSA IDEILOR
• Inutilitatea certitudinii în ştiinţă şi medicină
CABINETUL DE CURIOZITĂŢI
• Să rumegăm ştiinţific!
PAGINA REZIDENTULUI
• Am putea învăţa de la pacienţi?
INTERVIU
• Schimbarea paradigmei în sistemul medical − Prof. dr. Eliot Sorel
CALENDAR
• Manifestări ale organizaţiilor medicilor de familie în anul 2018
SUPLIMENT - DIABET
• Prediabetul – un predictor puternic pentru diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare
• Particularităţi ale tratamentului diabetului zaharat de tip 2 la vârstnic
• Prevenţia primară şi screeningul afecţiunilor cardiovasculare la diabetici
• Particularităţile infarctului miocardic acut la pacienţii diabetici
• Ochiul diabetic
• Diabetul zaharat în sarcină. Elemente de management şi complicaţii, de la etapa preconcepţională la cea postnatală
• Corelaţii între diabetul zaharat şi tulburările de dinamică sexuală
• Infecţiile piciorului diabetic
EDITORIAL

Frumoasa şi bestia din adâncul ei

Cristian Sever Oană

Audrey Hepburn a fost întruchiparea publică a idealului feminin în a doua jumătate a secolului trecut. Eleganţa stilului minimalist creat de Hubert...

26 mai 2018
CERCETARE CLINICĂ

Evoluţia purpurelor trombocitopenice autoimune la copil

Anca Daniela Pînzaru, Adriana Apostol

Purpura trombocitopenică autoimună este una dintre cele mai frecvente afecţiuni hemoragice din perioada copilăriei. În intervalul ianuarie 2015 − i...

26 mai 2018
MEDICINĂ DE FAMILIE

Reflectarea nevoilor populaţiei prin utilizarea serviciilor de sănătate – perspectiva medicilor de familie

Sergiu Chirila, Beatrice Severin

Conform reglementărilor Consiliului Uniunii Europene, ori­­ce sis­tem de sănătate trebuie să se bazeze în primul rând pe ac­cesul uni­ver­sal la în...

26 mai 2018
GALENUS DICE

Doctori buni de plată

Cristian Sever Oană

Distribuţia pe medici a cererilor de despăgubire pentru malpraxis nu este prea bine înţeleasă. Dacă există medici predispuşi la malpraxis, posibili...

26 mai 2018
PERSPECTIVĂ MANAGERIALĂ

Resursele umane şi competenţele

Marius  Mărginean

Una dintre cele mai importante valori ale unui cabinet me­di­cal este resursa umană. De aceea, cabinetele medicale, mai mici sau mai mari, trebuie ...

26 mai 2018
BURSA IDEILOR

Inutilitatea certitudinii în ştiinţă şi medicină

Cristian Sever Oană

Sintagma „certitudine dovedită ştiinţific” este aproape un oximoron. Atitudinea fundamentală a ştiinţei este să menţină uşa deschisă îndoielii. Şti...

26 mai 2018
CABINETUL DE CURIOZITĂŢI

Să rumegăm ştiinţific!

Alina Bantea

Când ne vin oaspeţi la cină, în mintea noas­tră se poate naşte o întrebare: „Nu cum­va mes­te­căm felurile deli­cioa­se mai ra­pid decât pe cele cu...

26 mai 2018
PAGINA REZIDENTULUI

Am putea învăţa de la pacienţi?

Şef lucrări dr. Mihaela Daniela Baltă

Este, oare, de ajuns să deprindem cunoştinţe medicale din cărţi, reviste, Internet sau de la profesorii noştri? Reuşesc ei să ne transmită tot ceea...

26 mai 2018
INTERVIU

Schimbarea paradigmei în sistemul medical

Ana Dumbără

Regele a murit! Trebuie să renunţăm la sistemul de gân­di­re cartezian fizic-psihic, ne îndeamnă inovatorul profe­sor de ori­gine română prof. dr. ...

26 mai 2018
SUPLIMENT - DIABET

Prediabetul – un predictor puternic pentru diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare

Prof. dr. Gabriela Radulian, Theodora-Elena Cavalioti-Enache

Termenul de „prediabet” este folosit pentru persoanele ale că­ror valori glicemice sunt prea mici pentru a fi încadrate la dia­bet, dar prea mari p...

26 mai 2018

Despre Medic.ro


ISSN 1584-3513
e-ISSN 2066-8244
ISSN-L 1584-3513

Din anul 2015 indexata in EBSCO Academic Search & One Belt, One Road Reference Source.
Crossref-DOI: 10.26416/Med

Pentru anul 2024, revista „Medic.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 10767/29.12.2023. 

Publicaţia este acreditată pentru anul 2024 şi de OAMGMAMR cu 5 credite EMC pentru asistenţi medicali, conform adresei de acreditare nr. 368/20.12.2023, valabilă pentru abonamentele pe întregul an calendaristic. 

Publicaţia “Medic.ro” a fost lansată în anul 2004 şi este lider de piaţă pe segmentul de publicaţii adresate medicilor, având o vechime în piaţă de 15 ani de publicare neîntreruptă şi este dedicată în principal medicilor de familie şi asistenţilor medicali din România.
Începând cu anul 2017 revista este publicată sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Potrivit Deciziei Nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România (CMR), privind reglementarea sistemului naţional de educaţie medicală continuă, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă, precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităţilor de educaţie medicală continuă adresate medicilor, autorilor care publică în reviste agreate de CMR li se acordă 30 de credite de educaţie medicală continuă (EMC) pentru un articol ştiinţific publicat. Existenţa a doi sau a mai multor autori pentru un articol apărut într-o publicaţie medicală agreată de CMR duce la împărţirea procentuală a creditelor acordate la numărul de autori menţionaţi. Pentru obţinerea creditelor EMC, în urma publicării unui articol ştiinţific, autorul trebuie să se adreseze colegiului medicilor teritorial, căruia îi prezintă articolul şi revista în care acesta a fost publicat.


Revista Medic.ro este publicată în limba română.

Beneficiile membrilor

Dedicat perfecţionării continue

Ai acces la conţinut de specialitate și primești credite EMC.

Informat în timp real

Afli în timp util cele mai relevante știri și descoperiri medicale.

Reţea extinsă, un singur centru

Găsești răspunsurile și conexiunile de care ai nevoie.
Vreau cont

EDITORIAL BOARD

  • Redactor Şef Dr. Cristian Sever OANĂ
  • Redactori Şefi Adjuncţi Dr. Rodica TĂNĂSESCU
  • Secretar General de Redacţie Dr. Sergiu CHIRILĂ
  • Comitet Editorial Prof. univ. dr. Mircea Ioan Popa Prof. univ. dr. Evelina Moraru Prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu Prof. univ. dr. Olga Simionescu Prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu Conf. univ. dr. Mădălina Georgescu Şef lucrări dr. Irina Strâmbu Şef lucrări dr. Carmen Monica Preda Şef lucrări dr. Loredana Piloff Asist. univ. dr. Mihaela Daniela Baltă Asist. univ. dr. Bogdan Stana Asist. univ. dr. Natalia Pătraşcu Asist. univ. dr. Ana Giurgiuca Asist. univ. dr. Bogdan Novac Dr. Sandra Alexiu Dr. Gindrovel Dumitra Dr. Andreea Ioana Popescu Dr. Raluca Greblescu Dr. Loredana Mitran Dr. Vasilica Ungureanu Dr. Liliana Catrinoiu Dr. Marius Mărginean Dr. Nicolae Iordache-Iordache Dr. Raluca Dana Zoiţanu Dr. Geanina Nohit Dr. Daciana Toma Dr. Mihai-Sorin Iacob Dr. Anca Bălan Dr. Carmen Movileanu Dr. Monica Radu
  • Redactor Ana-Maria DUMBĂRĂ